“Inima lui bătea prin inima ei”

Au fost căsătoriţi 72 de ani şi, la plecare, au dorit să meargă tot împreună. S-au stins la o oră diferenţă, pentru că nici dincolo nu au putut sta despărţiţi Întinse tremurînd mîna stîngă, ca şi cum ar fi dorit să se agaţe de ceva…Bătu aerul pentru cîteva secunde, apoi, ca la un semnal, dreapta soţiei plecă spre el. Degetele li se întîlniră între paturi şi se lipiră. Se lipiră ca atunci, pe 26 mai 1939, cînd se luaseră. “Totdeauna împreună, alături la bine şi la rău, pentru tot restul vieţii?”, întrebase pastorul. Cei din biserică puteau jura că fusese cel mai clar “DA!” rostit vreodată… Nu mai erau conştienţi. Nici unul. Aşa îi aduseseră. “Accident grav de circulaţie, două victime, una de 94 de ani, cealaltă de 90. Comă profundă”. Asta-i speria pe ei? Prin cîte trecuseră: Marea Criză, războiul mondial, decesul a doi dintre copii, naşterea stră-strănepoatei… Schi nautic la 60 de ani Toată viaţa fuseseră împreună. Nu puteau respira unul fără altul. Cînd el, Gordon, făcea schi nautic, la peste 60 de ani, ea ţinea volanul bărcii. Cînd el dispărea sub apă şi-i dădea emoţii, ea ştia răspunsul. “M-am dat puţin la fund, se desprinseseră şinele astea din picioarele mele şi fără ele nu mă puteam întoarce la tine”…Mariajul lor nu fusese unul extraterestru. Se iubiseră, se certaseră, se iertaseră şi iar se iubiseră. Atît. În după-amiaza aceea, ieşiseră la cumpărături. Un vehicul mult mai puternic a intrat în ei. Au ajuns în aceeaşi rezervă. Aşa i-a găsit Donna, fiica. “Nu mai erau conştienţi, dar se ţineau de mînă, pat lîngă pat, iar asistentele plîngeau. Tata s-a dus primul, la 15:38. Am văzut că nu mai respira, era clar… Ba nu, inima-i bătea, monitorul era cald!…N-am crezut explicaţia doctorilor, dar miracolul era miracol. El respira prin inima ei! Se ţineau de mînă, sufletul mamei se încăpăţîna să-şi ia rămas bun, iar bătăile ajungeau pe monitorul tatălui! Da, poveşti de adormit, veţi spune, dar medicii se minunau şi ei”… Norma a plecat la 16:38. Şaisprezece treizeci şi opt fix! Nici după moarte n-au vrut să stea separaţi. Au lăsat, prin testament, să fie incineraţi, iar cenuşa să le fie amestecată.

Ursoaice din Elveţia la Zărneşti

Rezervaţia de urşi de la Zărneşti, judeţul Braşov, va fi în curând noua casă pentru două ursoaice aflate în momentul de faţă în Parcul Urşilor din Berna, Elveţia.
Îngrijitorii elveţieni le caută de ceva vreme un nou adăpost Bernei şi Ursinei, pentru că puii lor au crescut suficient de mari încât să se poată hrăni singuri. Potrivit specialiştilor, aceasta e perioada în care ursoaicele încep să-şi respingă “odraslele”.
Cele două surori, născute în 2009 în parcul din Berna, sunt adevărate vedete în Elveţia, după nenumăratele campanii în care voluntarii le-au căutat o nouă casă. Au găsit sprijin la Zărneşti, cea mai mare rezervaţie de urşi din Europa, unde se află 56 de exemplare, salvate de la diverse Grădini Zoologice, unde au fost maltratate. Elveţienii vor plăti 23.600 de dolari pe an pentru întreţinerea ursoaicelor.

www.libertatea.ro

Pe urmele piraţilor la Sulina

Grecul Kontoguris atrăgea navele pe uscat şi le jefuia
"Ca să poţi citi inscripţia de pe piatra piratului trebuie să vii în cimitir la primele ore ale dimineţii. Apoi umezeşti cu puţină apă placa şi doar atunci, după ce se usucă puţin, va putea fi citit textul săpat în mozaic, literele sunt scoase clar în relief", îmi explică Tomazatos, aplecându-se peste un mormânt din cimitirul Sulina.

Alexandru Tomazatos este grec tulcean, dar nu le prea seamănă celorlalţi.
Grecii sunt dedicaţi navigaţiei pe mări şi oceane, pe când Tomazatos tocmai se pregăteşte să întrerupă o tradiţie: cu tată şi bunici, piloţi la Sulina, Tomazatos pleacă la Iaşi să vâneze fluturi, să se facă biolog.

Dacă ar mai fi fost piraţi la Sulina, Poliţia de Frontieră şi organizaţiile nonguvernamentale implicate în prăduirea sau în salvarea Deltei Dunării ar fi avut o grijă şi nişte fonduri în plus. Conservarea şi controlul piraţilor nu au fost niciodată o sarcină facilă, indiferent că piraţii au navigat la Sulina, în Herăstrău sau pe internet.

Să iei un pirat crunt, să-l bagi în formol şi să-l expui generaţiilor viitoare ca pe un model perfect de prezentare a dinţilor de aur sau a ochilor de sticlă, iată suprema satisfacţie a societăţii civile. La Sulina, reporterul "Adevărul" a descoperit şi o raritate: piratul "plecat lui Dumnezeu" Kontoguris.

La Sulina.Unde trece brigantina

Dezvoltarea şi ruina oraşului Sulina au fost, mult timp, strâns legate de evoluţia comunităţii locale greceşti. "Cel mai vestit pilot aici a fost un grec, Emanoil Mitakis, iar cel mai vârstnic a fost Apostolos Kaligas, născut la 1802 şi care a murit la 101 ani", se îmbăţoşează Tomazatos.

Tânărul grec are toate neamurile înmormântate la Sulina, într-o zonă, evident, centrală a cimitirului. Grecii din Sulina nu au fost însă doar negustori şi marinari. Piratul Ghiorghios Kontoguris, născut în 1838 în provincia elenă Kefalonia, a venit la Sulina pe vremea când jumătate din teritoriul actualului oraş era inundat şi presărat cu insuliţe şi cu sălaşe de proscrişi, de evadaţi şi bandiţi.

Preferinţa piraţilor de pe navele lor brigantine pentru această zonă era justificată: Sulina era pe atunci foarte activă comercial şi în jurul său se afla o vegetaţie bogată, care oferea multe ascunzători. Ca orice regiune înfloritoare economic, Sulina avea şi neajunsuri, cel mai mare fiind faptul că era disputată de ruşi şi de turci.

"Vânătoarea de piraţi era intensă, iar cei prinşi erau închişi, de regulă, la Tulcea. Au existat printre cei condamnaţi pentru piraterie chiar şi un copil grec de 15 ani, contemporan lui Kontoguris", ne spune Alexandru Tomazatos.

Împuşcat de ruşi, de Ziua Greciei

Grecul Kontoguris a rămas în tradiţia locală ca un pirat atipic. El nu trecea la abordaje pe apă împotriva navelor, era un pirat "de uscat". Avea vicleniile lui de a atrage ambarcaţiunile, mari sau mici, spre ţărm, pentru că trebuie spus, pe vremea aceea, traficul era mare. Se spune că, de mai multe ori, Kontoguris a pus felinare pe coarnele unor vite şi a atras astfel navele comerciale către mal, unde au şi eşuat.

După aceea, grecul a jefuit minuţios vapoarele, trecând cu puşca fultuită de la un hambar la altul. Ghiorghios Kontoguris nu a avut însă soarta "bandiţilor bălţii", condamnaţi să atârne în ştreang. În 1871, la vârsta de 33 de ani, piratul a fost împuşcat pe străzile oraşului Sulina, într-un schimb de focuri cu câţiva soldaţi ruşi.

Destinul a făcut ca piratul să fie lichidat în ziua de 25 martie, când grecii îşi sărbătoresc Ziua naţională. Mormântul său a fost îngrijit de fratele său, Grigorios, care a inscripţionat pe piatra funerară: "Aici zace Ghiorghios E. Kontoguris, plecat înaintea Domnului la Sulina". Kontoguris a fost nu doar "atipic", ci şi bisericos.

Cum trece gloria lumii

Mulţi dintre cei înmormântaţi la cimitirul Sulina au aparţinut comunităţii greceşti locale. În secolele trecute, grecii plecau în lume la 15-16 ani, să-şi facă un rost. Cei ajunşi în zona tulceană au sosit pe clanuri, au fost la început Candioţii, Ioaniţii, dar enumerarea nu se opreşte aici. Valoarea parimiei "Cherchez la femme" ("caută femeia"- l.fr.) pare dovedită cu vârf şi îndesat la Sulina: "Grecii au dispărut local prin căsătoriile mixte.

Elenismul, în general, este puţin reprezentat aici, mulţi din bărbaţii greci şi-au găsit femei românce sau de alte etnii. De aceea, la Sulina, doar bătrânii mai vorbesc limba greacă", spune ghidul Alexandru Tomazatos. Pe insula Sulina există o admiraţie de dimineaţă distinctă faţă de admiraţia de seară, chiar dacă zilele încep şi se termină identic.

"La Poliţia de Frontieră din Sulina, care se trezeşte primul ăla e şef, că are cheile maşinii şi barca", glumesc oamenii locului. Mai sunt însă şi dimineţile pescarilor, ale marinarilor, ale turiştilor sau ale ţăranilor din satele izolate. Mai sunt dimineţile de trândăvie ale unor edili locali sau dimineţile cailor sălbatici de la Periprava şi au fost, cândva, dimineţile piraţilor şi proscrişilor care s-au ascuns în insuliţele Sulinei. Ar mai fi braconierii, dar zice-se că aceştia nu au dimineţi: ca şi piratul grec Kontoguris, aceştia au numai nopţi.

Aşadar şi prin urmare…

Grecii fac comerţ pe mare şi marinărie de când se ştiu ei. Printre navigatori, o pildă vie este familia Tomazatos, din Sulina. "Primul din neamul meu care a venit aici din Grecia s-a numit Kiriacos, era marinar. Apoi, tradiţia a continuat cu străbunicul Mache, bunicul Nicolae şi tata, Florin, care au ales să lucreze tot pe pilotajul navelor.

În familia mea, toţi au fost marinari şi toţi şi-au luat neveste românce", spune Tomazatos cel mic. L-am întrebat de ce nu vin grecii să pună umărul şi să redea oraşului Sulina strălucirea de altădată. Este o provocare, în familiile de greci din Sulina, la o ceartă, bărbatul poate să mai spună "Dacă mă mai superi mult, îmi iau cetăţenia de grec şi plec!". Prudent, Tomazatos a tăcut şi a reflectat.

Eram convins că i-am ghicit gândurile: "Pe lume mai sunt 100 de naţii care pot face investiţii în Sulina". Dar ghidul grec pare fără gânduri: urmăreşte absent înşiruirea de cruci a cimitirului şi zgârie praful cu o vergea de lemn. Apoi se urneşte şi spune: "Portul liber Sulina este pustiu, aproape nu mai există! În secolul trecut, unii dintre cei mai bogaţi oameni de aici erau grecii.

Pe la 1904 erau 2.056 de greci, 850 de români şi restul până la 4.500-5.000 erau italieni, englezi, turci, ruşi, chiar şi câţiva africani. Unde sunt aceştia? Iar, acum, ce să facă grecii aici?", exclamă el cu un soi de uluire, cu aerul că răspunsul va trebui totuşi să îl primească rapid, chiar şi de la biroul "Pierderi" al vreunei halte CFR.

Ivan de la Pena

"Cînd naiba au trecut aşa de repede anii?", se întreabă. Da, chiar aşa, cînd au trecut? Îşi aduce aminte de aproape tot.

La 15 ani, era la FC Barcelona, la juniori. Avea o cîrtiţă în vestiarul mare. I-a spus că Johan Cruyff, marele Johan Cruyff, se interesează de el şi că antrenorii au primit ordin să-l urce la Barca B. Nu a crezut-o pînă cînd n-a bifat 37 de partide la echipa mică. L-au tras în lotul cel mare...

La 19 ani, a debutat...O, dulci amintiri...Duminică, 3 septembrie 1995. Meci în deplasare, la Valladolid, cu Real. Ce trupă! Cu Nadal, Sergi, Gică Popescu, Bakero, Guardiola, Kodro. Echipa nu prea juca nimic. Olandezul l-a chemat, i-a spus, în trei cuvinte, ce aşteaptă de la el şi l-a aruncat în foc. Da, da, da...Minutul 55. Lumea l-a ovaţionat, ca şi cum ar fi fost pe "Nou Camp"...A executat o lovitură liberă şi românul a marcat, la primul său joc oficial. În 90, "Micul Buddha" a punctat şi el. Nu se putea mai mult la întîiul joc...

Cum să uite finala de Campionat European Under-21, chiar din Spania? 1-1 la încheiere, contra Italiei, înfrîngere la penaltyuri. Coleg cu Mendieta, Santi, Raul, Morientes ori Karanka, adversar cu Buffon, Nesta, Panucci ori Totti. Toţi, băieţi unul şi unul...

Cu Robson a explodat. Mister i-a dat libertate de mişcare, nu l-a îngrădit! Ce pase a început să-i dea lui Ronaldo! Cupa Cupelor, la Paris, cu Popescu sărutînd trofeul. Atunci, Leziunea, cea care avea să-i devină tovarăşă de viaţă, s-a lipit de el. La început, n-a acceptat-o, dar, treptat, şi-a dat seama că nu are ce face...

Gonit de van Gaal

A venit van Gaal. L-a gonit. Îi poartă ranchiună! Sau, nu, nu-i poartă! "Fotbalul e făcut pentru a te bucura de el", avea să zică. Păi dacă e aşa, de ce să se supere? A ajuns la Lazio. Transfer mare pentru 1998, 14.000.000 de dolari. Faţă în faţă cu Eriksson, la discuţii, omul care l-a vrut acolo. Şi-aduce aminte fiecare vorbuliţă. Dar ce să facă dacă Leziunea aterizase, cu el, la Roma? N-a disperat, dar a scăpat, pentru cîţiva ani, ghidonul din mînă. Devenise eterna speranţă, deşi suflase în a 26-a lumînare...

Cînd să fi fost telefonul primit de la Espanyol? A, da, aşa e, într-o seară, prin 2002! Antrenor era Javier Clemente. Nu-l halise la naţională. Zicea că e leneş. La "papagali" , însă, l-a primit cu braţele deschise. Dacă-şi aduce aminte tete-a-tete-ul cu el? Cum naiba să nu? "Ivan, amigo mio, trebuie să scăpăm de retrogradare, înţelegi? Aici nu e Barcelona. Noi luptăm la re-tro-gra-da-re!" A înţeles, a salvat trupa şi s-a pus să bea, din nou, un şpriţ de vară cu Leziunea. Cum una nu-i era de ajuns, s-a certat şi cu tîmpitul de impresar. Scuze că vorbea aşa, dar dementul ăla cerea comisioane uriaşe şi nimeni nu-l dorea pe Ivan în echipă. Espanyol a sărit, atunci, cu prelungirea. I-a jurat amor etern. S-a-ntovărăşit cu Raul Tamudo şi, ambii, au făcut legea într-un meci cu Real Murcia. Ultima etapă din sezonul 03-04. Retrogradarea le trăsese un glonţ ce le şuierase pe lîngă ureche.



Canar printre "papagali"

A început să "cînte" în 2004 / 2005. Aragones şi-a adus aminte de el, l-a luat la naţională. Era un debut tîrziu, dar era un debut! A dus echipa de club pe locul cinci! Da, îşi aduce aminte cum şi-a întrebat prietenii. "Mă, joc la Espanyol ori la Barca?" Nu-i venea să creadă că "papagalii" dorm pe o poziţie nefirească...A ajuns în finala Cupei Spaniei. Doamneee, ce a făcut cu Real Zaragoza! Gol în minutul 2, al lui Tamudo, după ce el o trimisese în bară. Cîtă iarbă i-a băgat în şort săracului Cesar...4-1 final, pe "Bernabeu". Apoi, daaaa, iar marea finală, Cupa UEFA, contra Sevillei. A ieşit de pe gazon la 2-2, în 87. Nu mai putea. N-o văzuse pe Leziune prin tribune, dar simţea că e acolo. Don Valverde, Ernesto Valverde, antrenorul, l-ar fi vrut pentru eventualele penaltyuri, dar dacă nu-l mai ţineau balamalele, de ce să se prostească? Logic, s-a ajuns la punctul cu var. Puerta, Dumnezeu să-l ierte, a marcat decisivul şi...Asta a fost!

În iunie 2009, cu cinci zile înainte de terminarea contractului, l-au rugat să se pună la costum, pentru discuţii. S-a ras pe cap, cum făcea de două ori pe săptămînă, şi s-a dus, convins că o să-i mulţumească pentru întreaga activitate...I-au prelungit doi ani. "Lo Pelat, cheliosule, ai făcut prea multe pentru noi ca să nu putem face şi noi puţine pentru tine!" Ce dracu, mă, dacă era bărbat, de ce i se oprise vorba în gît şi nu putuse să zică nimic?
Stiam ca vine, stiam si pe unde, doar ca nu puteam face nimic, asa de fin ne dribla!
Carles Puyol
capitan FC Barcelona

Cîntecul de lebădă

Dar Leziunea devenise omniprezentă în viaţa sa. Nu mai putea. Cu ea se trezea, cu ea mergea la antrenamente, la meciuri, la masă, la duş. Ştiinţa evoluase, dar pe el tot îl dureau genunchii cînd ploua...După ce Daniel Jarque a plecat lîngă Puerta, l-au uns "căpitan". Ce frumos! Le-a mulţumit cu o dublă contra Barcelonei.

Marţi, de dimineaţă, l-a rugat pe Pochettino, antrenorul, să-l ajute. Luis Garcia ori Javi Marquez au spus că apar şi ei. Joi, 19 mai 2011, a organizat conferinţa."Mulţumesc că aţi venit. Vreau să vă comunic că am decis să mă retrag, definitv, din viaţa de fotbalist activ. Creierul îmi comandă că se mai poate, corpul, nu! Deocamdată, mă trag lîngă copii şi lîngă soţie, am lipsit mult de acasă! M-am bucurat de fotbal, am trăit din el şi pentru el!" A spus asta şi n-a mai putut continua. Îi dăduseră lacrimile. Pochettino, jurnaliştii şi suporterii s-au ridicat în picioare şi au început să aplaude. Ultimii, anunţaseră deja că vor face spectacol, că vor pregăti ceva special pentru cel care le-a fost idol în ultimii şase-şapte ani! Cu 40.500 de oameni în tribune, omagiul suprem. La ultimul meci, contra Sevillei, Cheliosul avea să se despartă de ei. Cu tot cu pasele geniale. Şi cu Leziunea.

Cu două zile înainte, Florentin Petre anunţa acelaşi lucru. Şi el plînsese. Doar că în faţa a 300 de spartani.

Senor Villas-Boas

Acum! Acum e momentul să-i spună! Da, are doar 16 ani, abia a rezemat bicicleta de gard, e transpirat, dar îşi trage răsuflarea şi trebuie să o facă! Nu mai poate rezista! Bobby Robson, marele Bobby Robson, antrenorul celor de la FC Porto, se află la doi paşi de el. Tocmai a apăsat pe butonul liftului. Ştie că locuieşte în acelaşi bloc cu el, dar, pentru că nu-l interesa prea tare fotbalul, nu avuseseră texte. Un singur of îl deranja! De ce englezul nu se bazează mai mult pe Domingos Paciencia, atacantul? Atît dorea să afle...Dar...N-are curajul să o facă. Salută, în engleză, apoi se desparte, respectuos, de Sir.


Nu lasă, însă, lucrurile aşa. Ajunge în cameră, pune mîna pe stilou şi scrie o epistolă de patru pagini. Nu e o capodoperă fotbalistică, dar e extrem de documentată, cu date statistice, cu tot tacîmul. Îi dă titlul "De ce cred eu că Domingos trebuie să evolueze mai mult", trece, la destinatar, numele lui Bobby Robson. O pune în cutia de scrisori nu înainte de a semna, în stilul marilor conţi, Luis Andre de Pinta Cabral e Villas-Boas.

Scrisoarea ce i-a schimbat viaţa
Trec fix trei zile cînd primeşte telefonul. E 1994, Robson îl scoate la un suc! Tremură tot. "Ok, ţi-am înţeles păsul. Să zicem că m-ai convins. Bag seamă că eşti un tip extrem de ordonat. Eu te ajut să înveţi fotbal, tu-mi dai statistica, da?" Nu poate crede!!! Cum adică, e angajat la FC Portoooo?

Rupe pe engleză, tehnicianul vorbeşte cu nişte prieteni de la o şcoală de antrenori din Scoţia, tînărul este extrem de muncitor şi, la nici 18 ani, are deja certificat de tehnician. Adună informaţii despre adversarii "dragonilor", compilează date, cară piane, e mîna stîngă a lui Robson. Dreapta-i Jose Mourinho. În 1996, cei doi "granzi" plecă la FC Barcelona. E orgolios, preferă să o ia pe drumul său, aşa că-i părăseşte. Ajunge, în 2000, selecţioner peste o bucată de pămînt pe care cu greu o găseşte pe hartă. E uns tehnician al Insulelor Virgine Britanice. Fotbalul de aici e pe val, s-a trecut de Haiti cu 5-0, dar poziţia în clasamentul FIFA spune tot: locul 177! Tace şi înghite, lucrezăm preţ de un an, urcă trupa pe 160, însă îşi dă seama că fără Mourinho nu prea poate. Cu capul plecat, sărută mîna pe care a muşcat-o deşi aceasta-l hrănise, primeşte iertăciunea şi se alătură lotului lui FC Porto. Începe să se îndrăgostească de fotbal, mai ales că toată ziua stă cu nasul băgat în foile lui don Jose. Pleacă după pardesiul lusitanului şi la Chelsea, şi la Inter, apoi, simte, din nou, că e gata să-şi ia zborul. De astă dată, definitiv.

"Dragonii" sunt mai rapizi decît "leii"
Ajunge la Academica Coimbra. Rogerio Goncalves tocmai a lăsat locul vacant, e octombrie 2009. Găseşte dezastru peste tot. Trupa din oraşul în care s-a retras Lucia dos Santos, fetiţa căreia, în 1917, i s-a arătata Fecioara Maria, e pe ultimele locuri, fără victorii. Se apucă de treabă, şterge praful, dă cu aspiratorul, pune mopul în mişcare şi sezonul e terminat pe locul 11, la distanţă mare de nisipurile mişcătoare. Bonus, prinde şi o semifinală de Cupa Portugaliei, pierdută, greu, cu FC Porto. Presa din Peninsula Iberică recunoaşte că un nou Mourinho s-a născut, iar Sporting Lisabona îl înregimentează. Sau, cel puţin, aşa crede.

Dragonii sînt, însă, mai rapizi decît leii. Tehnicianul a crescut la ei în curte, nu-l pot lăsa la duşmanii de moarte. Jesualdo Ferreira pleacă, iar Andre Villa-Boas semnează, pe 2 iunie 2010, contractul cu FC Porto. Are două luni la dispoziţie. Atît. Pe 7 august, face 2-0 cu Benfica, în Supercupă. Apoi începe urcuşul. La început, îi e greu. Insulele Britanice Virgine sînt Insulele Britanice Virgine, Academica Coimbra e Academica Coimbra, iar FC Porto e FC Porto. Îl şi bufneşte rîsul, dar vrea performanţă deşi, el, antrenorul, e leat cu portarul Helton, căpitanul. N-a jucat fotbal dar nimeni nu rîde, se vede că umblă cu o stofă la el mereu.

Uşor-uşor colecţioneză record după record. 36 de partide neînvins. Cele mai multe victorii, 14, în Europa, într-un singur sezon. 16 succese, "legate", în campionatul lusitan. Miercuri seară, Porto a cucerit Europa League. La 33 de ani şi 213 zile, e inutil să mai spunem că Andre Villa-Boas este cel mai tînăr antrenor din istorie care sărută trofeul...

Mai are un hop, finala Cupei, cu Vitoria Guimaraes. Apoi, pe 31 iulie, va merge la Durham. Sunt doi ani decînd el nu mai este. Va aprinde o lumînare, se va ruga puţin, apoi, şoptit, va spune: "Obrigado, Sir Robson! Muito obrigado!"

www.gsp.ro

Cum sa faci o manea de succes in cativa pasi simpli

PASUL 1
Nume de baştan (Elvis, Florin Fermecătoru', Englezu', etc.).
PASUL 2
Incultură generală obligatorie.
PASUL 3
IQ mai mic decît numărul de la pantofi. Cîştigarea unui loc în categoria proşti, dar mulţi.
PASUL 4
Posesie (sau achiziţionare pe parcurs) limuzină, castel, faraoancă şi boraci (puradei).
PASUL 5
Rude-n puşcărie.
PASUL 6
Imagine
I. Bijuterii - lanţ, ghiul şi brăţară de aur - mai mult de jumătate din greutatea corporală.
II. Freza - 2 părţi gel, o parte păr.
III. Hainele - cît mai strălucitoare şi de prost gust.
a. Cămaşă (albă sau neagră).
b. Pantaloni (preferabil negri).
c. Pantofi de lac.
d. Vestă, manta sau capă.
PASUL 7
I. Versuri
Vocabular obligatoriu: bani, duşmani, ţigani, golani, femei, fetiţe, prinţesă, băutură, dolari, aur, parai, lovele, milionar, Mercedes, celular, inimă, suflet, Dumnezeu, viaţă, valoare.
Interjecţii : oooooooof, ah, sha-la-la, cicalaca-cichicha, etc.
II. Sînt admise:
a. greşeli gramaticale;
b. verbe - conjugare şi acord;
c. substantive - plural la alegere;
d. greşeli de tipul "la toţi", "lu' copilu' meu" şi din seria "casă" - "aş vrea ca să te regăsesc";
e. versuri albe;
f. rime cu acelaşi cuvînt;
g. metafore duse la extrem ("floarea florilor", "sugativă-n portofel");
h. cuvinte străine ("bambina", "ragazza", etc.).
PASUL 8
Subiecte
I. iubirea
a. relaţiile
1. cu mai multe femei
2. reuşite
3. nereuşite (vezi părăsire)
b. părăsire
1. pentru altul/alta (merge şi homo)
2. pentru bani
3. pentru ambele
4. moarte
II. familia
a. copiii
b. nevasta
c. fratele
d. bunăstare, părăsire sau laudă
III. banii
a. deţinerea lor în cantităţi exagerate
b. risipă firească
c. invidia celorlalţi
IV. laudă proprie (bogăţie, bunăstare, performanţe sexuale, sex-appeal, performanţe muzicale)
PASUL 9
Melodia
I. instrumente consacrate
a. acordeon
b. orgă proastă
c. instrument de suflat
d. tobe de sintetizator cu generozitate
II. voce
a. opţională şi/sau chinuită
b. ecou
c. accent obligatoriu
d. rap inclus
III. originalitate facultativă
PASUL 10
Videoclip
I. mişcări necesare (pentru manelist)
a. stînga-dreapta (maxim doi paşi)
b. pocnire din degete
c. zîmbet cuceritor
II. 15-20 de fete dotate care să-şi agite echipamentul
III. decor prost (sau inexistent)
IV. lumini cît mai colorate
V. cîteva maşini decapotabile în care să cînte barosanu'.

Prometeu

Nelu Diaconu are 34 de ani şi e poliţist în oraşul Brezoi, Vâlcea. Nimic neobişnuit până aici, cu excepţia faptului că, în timpul liber, Nelu “sparge” boxele cu acorduri de rock.

“Poliţistul electric”, aşa cum i se spune lui Nelu, e solist vocal în trupa Prometeu, care are la activ peste 100 de concerte, pe la toate manifestările mai importante de gen din România.

Şi-a tuns pletele la şcoala militară

Interesant e că “subalternii” săi din formaţie (Adrian Berbecel - clape, Viorel Jakab - bas, Constantin “Rama” Râşniţă şi Gheorghe Aprodu - chitare şi Doru Degeratu - tobe) activează într-un domeniu oarecum asemănător: sunt agenţi de pază şi ordine civilă.



“Pasiunea mea pentru muzică este veche. La 12 ani, am înfiinţat prima mea formaţie rock împreună cu colegi din şcoală, la Horezu. În liceu am primenit componenţa cu alţi băieţi. Am luat o pauză când am fost în şcoala militară, a trebuit să-mi tund pletele, însă n-am renunţat la pasiunea mea. În fond, cânt cu aceeaşi poftă şi cu părul tuns”, ne-a povestit poliţistul Nelu.

www.libertatea.ro